Conform endodonţilor, obturaţia radiculară este considerată (pe bună
dreptate de Weine) cea de-a treia etapă în tratamentul canalelor
radiculare, desigur, după etapele de diagnostic şi preparare. Obturaţia
radiculară reprezintă sigilarea cavităţii endodontice şi vizează
izolarea cât mai bună a sistemului canalicular de mediul bucal, dar şi
de parodonţiul profound. Scopul obturaţiei îl reprezintă o umplere
tridimensională a sistemului canalicular, asigurând asfel rezistenţa în
timp a rezultatului obţinut după curăţarea temeinică a canalului.
Obturaţia va permite cicatrizarea apicală şi lateroradiculară,
evitându-se astfel orice recidivă a patologiei pulpare sau parodontale.
Modificările radiculare, de formă/structură, poziţie sau număr, ridică
probleme deosebite pentru reuşita tratamentului endodontic de
specialitate. De foarte multe ori, datorită acestor modificări
radiculare tehnica de obturare devine deosebit de dificilă sau, uneori,
chiar imposibilă. Multitudinea de situaţii întâlnite în practica
stomatologică au dus la modernizarea tehnicilor de obturare, la
dezvoltarea metodelor radiologice şi microscopice de investigare a
canalelor radiculare, cât şi la dezvoltarea unei game largi de materiale
pentru fiecare tip de afecţiune a canalelor radiculare. Dezvoltarea
materialelor şi a tratamentelor utilizate în endodonţie a dus la o
scădere considerabilă a eşecurilor în terapia endodontică, prin
descoperirea dinţilor cu rădăcini supranumerare şi posibilitatea de
preparare a tuturor rădăcinilor ( indiferent de forma canalului, ex.
Dens in dente, furcaţii, delte apicale).
Ultimele studii au demostrat că în 60% din cazuri eşecul în terapia
endodontică este dat de obturaţia incompletă a spaţiului canalicular.
Canalele neobturate constituie un mediu de cultură propice pentru
dezvoltarea bacteriilor. Acest fapt se datorează în primul rând
condiţiilor propice întâlnite în mod constant în canalul radicular. Este
vorba despre umiditate, persistenţa unor microorganisme în ciuda unei
curăţiri conştiincioase a canalului, absenţa celulelor cu rol în
apărare, iar temperatura constantă este de aproximativ 37 grade Celsius.
(conform Washington Study)
Pentru a evita şi elimina microorganismele care afectează rezultatul
tratamentului endodontic este necesar ca obturaţia radiculară să fie
etanşă, pentru a inactiva microorganismele prin propulsarea lor în
exteriorul canalului radicular unde celulele cu rol de apărare specifică
le vor neutraliza.
Rolul obturaţiei este acela de a realiza o inactivare mecanică a
resturilor organice şi microorganismelor prezente. Prin mijloacele
existente în tehnica actuală este posibilă obturarea canalului radicular
principal, dar nu şi umplerea ramificaţiilor sale laterale sau apicale.
În momentul în care, rămase neobturate, canaliculele comunică cu
spaţiul parodontal, în special cele de la nivelul deltei apicale
constituie zone de minimă rezistenţă unde se pot dezvolta aceste
microorganisme. Observaţiile noastre, ca şi ale altor şcoli de
stomatologie, au aratat că prin obturarea corectă a canalului principal
(chiar dacă canaliculele colaterale nu sunt complect obturate sau sunt
imposibil de obturat), ca moment final al unei terapii bine conduse, se
asigură de regulă, succesul tratamentului.
Este deosebit de important să se ţină cont de faptul că: procentajul
succesului şi pronosticul tratamentului endodontic depind direct de
capacitatea obturaţiei de a sigila toate comunicările sistemului
canalicular cu spaţiul desmodontal, canaliculele laterale sunt o
realitate biologică şi deci clinică de care nu se poate face abstracţie
şi complexitatea anatomiei endodontice implică din start ca anumite zone
să rămană în afara acţiunii instrumentarului endodontic şi aceasta în
pofida instrumentării cu mare atenţie a canalelor radiculare în timpul
preparării lor.