CAUZE DE NEPEDEPSIRE CU CARACTER GENERAL SI SPECIAL

CAUZE   DE  NEPEDEPSIRE  CU  CARACTER  GENERAL  ŞI  SPECIAL |EXEMPLAR 1
PAG. 1      | |
|CUPRINS                                                         |             |
      CAP. I.    Cauze generale de nepedepsire.
              I.1.     Noţiune şi cadru.
              I.2.     Desistarea şi  împiedicarea  voluntară  a  producerii
rezultatului.
                   I.3.     Instigarea neurmată de executare.
                   I.4.     Cazuri de nepedepsire  a  participaţiei  penale.
              I.5.     Justificarea nesancţionării infracţiunii.
      CAP. II.   Cauze speciale de nepedepsire.
             II.1.     Noţiune şi cadru.
             II.2.     Justificarea nesancţionării infracţiunii.
      CAP. III.  Observaţii şi propuneri „de lege ferenda”.
      CAP. IV.   Anexe.
             IV.1.     Abrevieri.
             IV.2.     Bibliografie
|CAUZE   DE  NEPEDEPSIRE  CU  CARACTER  GENERAL  ŞI  SPECIAL     |EXEMPLAR     |
|                                                                |PAG.  11     |
|CAP. I .  ASPECTE   GENERALE   REFERITOARE   LA  PEDEAPSĂ       |             |
      În consecinţă, atât  instituirea  cât  şi  aplicarea  pedepsei  relevă
corelaţia  şi  interdependenţa  ce  există  între   protejarea   intereselor
generale şi protejarea unor interese individuale.
      Astfel, prin scopul preventiv al  pedepsei  trebuie  să  se  înţeleagă
atât  dezideratul  împiedicării  săvârşirii  de  noi  infracţiuni  de  către
condamnat cât şi valoarea  educativă  şi  intimidantă  a  pedepsei  faţă  de
ceilalţi membri ai societăţii.
      În acest sens, la aplicarea unei pedepse trebuie avute în vedere  atât
cerinţele concrete individuale, referitoare la  reeducarea  şi  sancţionarea
condamnatului respectiv cât şi necesitatea asigurării prevenţiei generale.
       De  aceea  la  aplicarea  oricărei  sancţiuni  instanţa  trebuie   să
individualizeze  pedeapsa  astfel  încât  să  asigure  realizarea   atât   a
prevenţiei generale cât şi a prevenţiei speciale.
      Nu poate fi îngăduit ca, în scopul asigurării unei prevenţii  generale
sporite, instanţa să aplice pedepse care, prin  natura  şi  durata  lor,  să
depăşească nevoile concrete  de  reeducare  a  făptuitorului.  O  astfel  de
atitudine (deşi tentantă uneori în perioadele de creştere a  criminalităţii)
ar conduce la sacrificarea interesului individual  în  favoarea  interesului
general.
      Această  situaţie  nu  este  permisă  într-un  stat  de  drept  ce  se
constituie într-un  garant  al  asigurării  şi  respectării  drepturilor  şi
libertăţilor fundamentale ale omului.
      În ceea ce priveşte scopul general al  pedepsei  aceasta  vizează  tot
prevenirea comiterii de infracţiuni însă prin incriminarea acelor  fapte  ce
prezintă un pericol social pentru valorile ocrotite de legea penală şi  prin
prevederea unor pedepse corespunzătoare (din  punct  de  vedere  al  valorii
educative şi totodată al forţei de intimidare).
      Adevăratul  scop  al  sancţiunii  penale  poate  fi  regăsit  doar  în
finalitatea legii penale însăşi  care,  prin  instituirea  şi  aplicarea  ei
urmăreşte  în   mod   prioritar   apărarea   valorilor   sociale   împotriva
infracţiunilor prin prevenirea şi combaterea acestora.
      Din acest punct de vedere scopul prevenirii comiterii  de  infracţiuni
cu cele două dimensiuni ale sale (prevenţia generală şi prevenţia  specială)
este unicul scop fundamental al pedepsei  şi  totodată  cea  mai  importantă
finalitate a acesteia.
      În vederea atingerii scopului preventiv-educativ  al  pedepsei  penale
aceasta îndeplineşte mai multe funcţii atât în planul  instituirii  (funcţia
formativ-educativă şi funcţia de intimidare) cât şi în planul  aplicării  şi
executării ei efective (funcţia coercitiv-aflectivă  ;  funcţia  retributivă
sau de ispăşire ; funcţia de eliminare din societatea civilă  ;  funcţia  de
restrângere sau privare de unele drepturi civile ; funcţia  de  reeducare  ;
funcţia de exemplaritate).
      1.  Funcţia formativ – educativă.
      Instituirea  normei  generale  cu  caracter  incriminator  dă  naştere
      unor raporturi
juridice neconflictuale, de recomandare, prin care se stabilesc regulile  de
conduită ce trebuie urmate de destinatarii legii  penale  pentru  a  asigura
securitatea valorilor sociale ocrotite de aceasta.
      Legiuitorul a  urmărit  astfel  să  popularizeze  dispoziţiile  normei
penale în scopul educării destinatarilor acestei norme astfel încât  aceştia
să respecte prevederile legale şi  să  adopte  un  comportament  conform  cu
acestea.
|CAUZE   DE  NEPEDEPSIRE  CU  CARACTER  GENERAL  ŞI  SPECIAL     |EXEMPLAR     |
|                                                                |PAG.  12     |
|CAP. I .  ASPECTE   GENERALE   REFERITOARE   LA  PEDEAPSĂ       |             |
      Prin aceasta „pedeapsa”  ca  parte  coercitivă  a  normei  penale  îşi
exercită acţiunea formativ educativă  asupra  tuturor  membrilor  societăţii
indiferent dacă aceştia prezintă valori comportamentale conforme cu  ordinea
de drept penal sau dacă sunt predispuşi la comiterea de infracţiuni.
      2.  Funcţia de intimidare.
      Pedeapsa  exercită  o   funcţie   de   intimidare   prin   ameninţarea
      aplicării
inevitabile în cazul încălcării normei penale.
       Această  funcţie  este  exercitată  împreună  cu  funcţia   formativ-
educativă mai ales în etapa derulării raporturilor juridice de  recomandare,
înainte şi independent de comiterea vreunei infracţiuni.
      3.  Funcţia coercitiv-aflectivă.
           Această funcţie intervine  în  cadrul  desfăşurării  unui  raport
juridic penal de tip conflictual şi se realizează prin aptitudinea  pedepsei
penale de a  se  manifesta  ca  o  măsură  cu  caracter  represiv,  supunând
infractorul la suferinţe morale sau materiale  prin  privare  de  libertate,
pierderea sau  restricţionarea  unor  drepturi  civile  şi  prin  diminuarea
patrimoniului.
      Această funcţie, chiar dacă nu se realizează ca o aptitudine în  sine,
vizând   prevenirea   comiterii   de   noi   infracţiuni   prin   reeducarea
făptuitorului, reprezintă totuşi una din cele mai importante  caracteristici
ale sancţiunii penale şi îşi relevă conţinutul juridic special  şi  specific
în ansamblul sancţiunilor de Drept Penal.
      4.  Funcţia retributivă sau de ispăşire.
      Pedeapsa penală nu poate fi înţeleasă din punct de vedere al  naturii,
duratei sau finalităţii generale dacă nu este instituită şi aplicată  astfel
încât să asigure o sancţionare a infractorului prin ispăşirea răului  făcut,
proporţională  cu  acesta  şi  cu  nevoile   concrete   de   reeducare   ale
infractorului.
      5.  Funcţia de eliminare.
      Aceasta  constă  în  aptitudinea  pedepsei  de  a  asigura  eliminarea
temporară sau viageră a infractorului din mediul social.
      Eliminarea infractorului din societatea civilă prin  deţinerea  sa  în
penitenciare sau alte locuri de executare a pedepsei realizează izolarea  sa
de mediul social şi îl împiedică  să  comită  noi  fapte  penale  pe  timpul
ispăşirii pedepsei.
      Funcţia eliminatorie se exercită şi în cazul aplicării acelor  pedepse
ce presupun restrângerea sau pierderea unor drepturi civile ; privându-l  pe
infractor de prerogativele cetăţeneşti de care ar putea abuza i se reduc  şi
şansele de comitere a unor noi infracţiuni.
      6. Funcţia de reeducare sau îndreptare.
      Această funcţie constă în aptitudinea pedepsei  de  a  exercita,  prin
aplicare şi executare, o acţiune  specifică  de  reeducare  a  condamnatului
prin înlăturarea proastelor sale convingeri şi deprinderi  şi  instalând  în
conştiinţă sa un set  de  valenţe  comportamentale  care  să  corespundă  cu
dispoziţiile cuprinse în normele de Drept Penal.
|CAUZE   DE  NEPEDEPSIRE  CU  CARACTER  GENERAL  ŞI  SPECIAL     |EXEMPLAR     |
|                                                                |PAG.  13     |
|CAP. I .  ASPECTE   GENERALE   REFERITOARE   LA  PEDEAPSĂ       |             |
      7. Funcţia de exemplaritate.
      Constă în aptitudinea sancţiunii penale de  a  deveni  obligatorie  şi
inevitabilă în cazul săvârşirii unei infracţiuni.  Prin  „exemplaritate”  se
înţelege  atât  gravitatea  propriu-zisă  a  sancţiunii  aplicabile  cât  şi
fermitatea şi promptitudinea intervenţiei acestei sancţiuni.
      Caracterul exemplar al  pedepsei  exercită  o  acţiune  pozitivă  atât
asupra condamnatului cât şi asupra altor indivizi predispuşi  la  săvârşirea
de infracţiuni şi contribuie la formarea convingerii  că,  prin  intermediul
legii penale, nici o persoană vinovată nu  poate  accede  la  toleranţă  sau
clemenţă nejustificată.
      |CAUZE   DE  NEPEDEPSIRE  CU  CARACTER  GENERAL  ŞI  SPECIAL     |EXEMPLAR     |
|                                                                |PAG.  14     |
|CAP. I .  ASPECTE   GENERALE   REFERITOARE   LA  PEDEAPSĂ       |             |
      I.4.  Aspecte de Drept  Penal  Comparat
      În literatura occidentală se profilează ideea că indiferent  de  felul
lor, măsurile represive, au în acelaşi timp atât o orientare morală  cât  şi
o orientare utilitară. În ceea ce priveşte scopurile  pedepsei  acestea  pot
fi :
      - scopul intimidării (în planul prevenţiei generale şi speciale);
      - scopul retribuirii (accentuat de şcoala neoclasică bazată  pe  ideea
      de  culpabilitate  morală   şi     susţinând   necesitatea   ispăşirii
      proporţionale a răului săvârşit);
      - scopul  reabilitării  condamnaţilor  la  nivelul  unei  conduite  de
      respectare a dispoziţiilor legii penale.
      În ceea ce  priveşte  funcţiile  pedepsei,  adepţii  mai  radicali  ai
curentului  „Noua  Apărare  Socială”  contestă  legitimitatea  funcţiei   de
intimidare.
      În acelaşi timp se remarcă faptul  că  tendinţa  legislaţiilor  penale
moderne este una de reducere treptată şi nuanţată  a  caracterului  aflectiv
al  pedepsei   penale   concomitent   cu   reducerea   acţiunii   pedepselor
eliminatorii acestea urmând să fie aplicate doar  infracţiunilor  mai  grave
sau doar infractorilor cu grad excesiv de antisociabilitate.
      În legislaţiile penale actuale se  remarcă  tendinţa  de  a  transfera
unele din pedepsele complementare (care  au  avut  iniţial  caracterul  unor
măsuri de siguranţă) în sfera pedepselor principale.
      Deşi considerate în funcţie de  rolul,  obiectul  şi  caracterul  lor,
pedepsele prevăzute  în  sistemele  penale  moderne  se  pot  regăsi  şi  în
clasificările menţionate mai sus, diversivitatea lor este cu mult  mai  mare
ca cea consacrată în legislaţia română actuală deosebirea dintre acestea  şi
celelalte sancţiuni de drept penal nu este  atât  de  tranşantă  şi  aparent
imvabilă.
      Astfel, în legislaţia  franceză  actuală,  pedepsele  principale  sunt
clasificate  după  gravitatea  lor  corespunzând  împărţirii  tripartite   a
infracţiunilor în crime, delicte şi  contravenţii,  ele  fiind  la  rându-le
pedepse criminale, pedepse delictuale şi pedepse contravenţionale. Noul  Cod
Penal  francez  (1993)  a  prevăzut  astfel  pentru  persoanele   fizice   :
recluziunea sau  detenţiunea  pe  viaţa  sau  pe  timp  limitat  ca  pedepse
criminale ; închisoarea ; amenda ; ziua-amendă ; munca în interes general  ;
pedepse privative de drepturi  ca  pedepse  corecţionale  şi  unele  pedepse
complementare prevăzute de art. 131-10, iar amendă şi pedepse privative  sau
restrictive   de   drepturi   prevăzute   de   art.   131-14   ca    pedepse
contravenţionale.
      Pentru persoanele juridice s-au instituit mai  multe  pedepse,  dintre
care menţionăm : amenda, dizolvarea, interzicerea activităţii pe o  perioadă
determinată, punerea sub supraveghere judiciară,  excluderea  temporară  sau
definitivă din pieţele publice, confiscarea  bunurilor  care  au  servit  la
comiterea infracţiunii,  afişarea  hotărârii  sau  publicarea  ei  în  presa
scrisă.
      În legislaţia belgiană, Codul Penal  prevede  în  art.  7  ca  pedepse
principale următoarele :
      - în materie criminală : moartea, munca forţată pe viaţă sau  pe  timp
limitat, detenţia pe viaţă şi pe timp determinat şi recluziunea de la 5  ani
la 10 ani ;
|CAUZE   DE  NEPEDEPSIRE  CU  CARACTER  GENERAL  ŞI  SPECIAL     |EXEMPLAR     |
|                                                                |PAG.  15     |
|CAP. I .  ASPECTE   GENERALE   REFERITOARE   LA  PEDEAPSĂ       |             |
           - în materie corecţională şi de poliţie : închisoarea ;
      - în materie  criminală,  corecţională  şi  de  poliţie  :  amenda  şi
confiscarea specială.
      Toate aceste specii de pedepse au caracterul unor pedepse  principale,
putându-se aplica oricare din ele, de una singură  şi  de  sine  stătătoare,
alegerea ei făcându-se în  limita  materiei  incriminate  şi  în  raport  cu
gravitatea cazului judiciar.
      Observăm particularitatea  unor  pedepse  principale  de  a  se  putea
aplica pentru materii învecinate.
      Când  au  un  caracter  comun  aceleaşi  pedepse  principale  sunt  de
gravitate diferită,  astfel : închisoarea de la  8  zile  la  5  ani  pentru
delicte şi de la 10 ani sau mai mare pentru  crimele  pedepsibile  cu  munca
forţată pe timp determinat  care  au  fost  corecţionalizate  prin  judecată
(art.25).
      În caz de închisoare contravenţională aceasta nu poate fi mai mică  de
o zi şi nici mai mare de 7 zile, cu excepţia  cazurilor  prevăzute  de  lege
(art.28).
      În legislaţia elveţiană, Codul Penal prevede, ca pedepse principale :
      - recluziunea, care poate fi pe viaţă sau pe timp limitat (art.35) ;
      - închisoarea care are un minim de 3 zile (art.36) ;
      - „les arrets”, care  reprezintă cele  mai  uşoare  pedepse  privative
      de  libertate care
au o durată de la o zi la 3 luni şi presupun izolarea condamnatului în  alte
locuri decât  cele  în  care  se  execută  celelalte  pedepse  privative  de
libertate ;
      - amenda, care poate atinge un   maxim   de   40.000  de   franci,  în
      varianta legislativă
a anului 1995.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu