Aspecte Contabile si Fiscale in Lichidarea Societatilor Comerciale

CAPITOLUL 1
FISCALITATEA – COMPONENTĂ A VIEŢII
SOCIAL-ECONOMICE A NAŢIUNII
1.1 Consideraţii generale
Noţiunea “finanţe” provine de la latinescul “finiş”, utilizat ca termen de plată.
În multe ţări europene începând din secolele al XIII-lea şi al XIV-lea erau utilizate expresii derivate de la acest cuvânt, respectiv : “finare”, “financia”, “financia pecuniaria”, toate acestea având sensul de “plata unei sume de bani”.
Din perspectiva unei concepţii moderne, finanţele publice sunt definite ca “ştiinţa
care studiază activitatea statului , în calitatea sa de utilizator al unei tehnici
speciale aşa-zise financiare : cheltuieli, taxe, impozite, împrumuturi, procedee
monetare, buget, etc.”
Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăţi impune realizarea unor venituri
publice, iar cei ce contribuie la constituirea banului public sunt contribuabilii –
persoanele fizice şi persoanele juridice de pe teritoriul unei ţări, prin intermediul
impozitelor şi taxelor pe care aceştia le plătesc.
Fiscalitatea este “un sistem de legi, regulamente şi dispoziţii privitoare la
stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor care alcătuiesc venituri ale statului”.
Fiscalitatea reprezintă coloana vertebrală a sistemului de politici economice ce
leagă economia reală de economia nominală.
Totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la contribuabili, în vederea
alimentării bugetelor publice, formează sistemul fiscal.
1.2 Deciziile de politică fiscală şi reglarea sistemului fiscal
Ca parte integrantă a politicii economice a statului, politica fiscală cuprinde
“ansamblul reglementărilor privind stabilireaşi perceperea impozitelorşi taxelor,
caracterizând opţiunile statului în materie de impozite şi taxe”.
Politica fiscală vizează realizarea obiectivelor fiscale şi apelează la metode şi
mijloace concrete referitoare la procurarea şi dirijarea resurselor fiscale, precum şi
instrumentele, instituţiile şi reglementările financiare folosite în scopul influenţării
proceselor economice şi a relaţi lor sociale, cu accent pe realizarea bunăstării, a securităţii sociale şi a justiţiei sociale. Pentru aceasta, politica fiscală trebuie adaptată cerinţelor fiecărei etape de dezvoltare economică şi respectării principiilor de bază alefiscalităţii.
Problema raţionalităţii deciziilor de politică fiscală implică respectarea
principiilor de bază ale impunerii, iar caracterul logic al deciziilor de politică fiscală
presupune că acestea trebuie să fie luate în raport cu sensul şi evoluţia previzibilă a
variabilelor economice endogene şi opţiunile membrilor societăţii.
1.3 Funcţiile şi principiile managementului activităţii fiscale
Managementul ca ştiinţă, artă şi stare de spirit se dovedeşte a fi elementul esenţial
al creşterii economice a oricărei ţări. Managementul este prezent astăzi în toate domeniile economice şi sociale, deci implicit şi în activitatea fiscală, perfecţionarea lui constituind principalul factor de sporire a eficienţei activităţii fiscale.
Esenţa managementului activităţii fiscale o reprezintă funcţiile acestuia, iar la baza
conceperii şi exercitării managementului activităţii fiscale se află un ansamblu de principii.
Desfăşurarea normală a activităţii economico-sociale necesită conducerea de
ansamblu a economiei, coordonarea şi sincronizarea proceselor economico-sociale, ca o consecinţă a accentuării complexităţii şi diversităţii acestor procese, a multiplicării interdependenţelor dintre ele.
Specialiştii din ţara noastră au stabilit printr-un consens unanim, următoarele
funcţii ale managementului : funcţia de previziune; funcţia de organizare; funcţia de
coordonare; funcţia de antrenare; funcţia de evaluare-control.
Aceste funcţii sunt regăsite şi în cadrul procesului de management al
activităţii fiscale, având conţinut, cerinţe şi modalităţi de realizare specifice
activităţii fiscale.
Funcţiile managementului activităţii fiscale trebuie tratate în strânsa lor
interdependenţă, datorită caracterului lor complementar şi al conexiunilor dintre ele.
1.4 Obligatiile fiscale – Principalele parghii economico-financiare
Obţinerea unei eficienţe maxime în activitatea economică, se poate realiza numai
atunci când are loc o repartizare optimă a resurselor în cadrul economiei naţionale şi când sunt utilizate aceste resurse la cel mai înalt randament.
Astfel, apare necesitatea utilizării pârghiilor economico-financiare ca instrumente
importante de conducere, în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare economică şi
socială.
În cadrul resurselor financiare ale statului, ponderea cea mai mare o deţin
Impozitele şi taxele, motiv pentru care, am considerat necesară tratarea în sinteză a
problemelor teoretice şi practice ale impozitelor şi taxelor directe şi indirecte.