Recomandă şi câştigă!



Ajută-ţi prietenii să ne cunoască!
 
Prietenul la nevoie se cunoaşte. Cu siguranţă ai prieteni care au nevoie de un ajutor în elaborarea proiectelor sau întocmirea unei prezentări Power Point. Recomandă-le colaborarea cu noi, iar noi te răsplătim pentru asta. 

Totul în 3 pași simpli:
  1. Trimite un mail cu numele, adresa de mail sau telefonul ale prietenilor tăi cărora ne-ai recomandat, iar imediat ce persoana recomandată ne contactează şi finalizează comanda prin achitarea produsului solicitat, dumneavoastră vă primiţi comisionul de 10% din totalul comenzii
  2. Câștigi 10% ÎN BANI pentru fiecare prieten recomandat care face o comandă la noi
  3. Primiţi banii prin transfer bancar, mandat poştal sau paypal*

 *Comisionul perceput de bancă, sau taxele poştale necesare trimiterii comisionului sunt suportate de beneficiar. Transferul minim este de 25 lei (comisionul este cumulat pentru fiecare nouă comandă până se ajunge la suma minimă de transfer)
 
Persoanele recomandate pot să locuiască la aceeași adresă cu tine. 
Şi nu uita: mai multe recomandări, mai mulți bani pentru tine.

Recomandă şi câştigă! 


CEREREA SI OFERTA

Cuprins
Introducere
     1. Cererea  şi oferta ca formă de legătură şi coordonare a activităţii
        agenţilor                                                 economici
        ...............................................       3
     2. Cererea
         1.              Concepţie.              Legea              cererii.
            ..........................................  6
         2.       Factorii      de      influeţă       asupra       cererii.
            ............................   8
         3.                          Cererea                         pieţii.
            ..........................................................  10
         4.  Noţiuni despre elasticitatea cererii.
            Factorii     care     determină      elasticitatea      ofertei.
            ..............  13
          3.Oferta.
                          3.1            Concepţie.Legea            ofertei.
......................................   16
                     3.2      Factorii       de       influenţă       asupra
ofertei..........................   19
                3.3 Noţiuni despre elasticitatea ofertei .
                        Factorii  care  determină   elasticitatea   ofertei.
...........  21
            4.  Echilibrul  pieţei.  Interacţiunea   ofertei   cu   cererea.
............ 25
               5.      Aplicarea     teoriei     cererii     şi     ofertei.
..................................  30
                                                                   Concluzie
............................................................................
.......  34
                                                                Bibliografie
............................................................................
..  35

ASIGURARI AUTOCASCO PE EXEMPLUL SOCIETATII ASIBAN

CUPRINS
|CAPITOLUL 1: NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ASIGURĂRILE                     |
|1.1. |Necesitatea asigurării …….……….……….……….….……………………………....    |3    |
|1.2. |Conceptul de asigurare ………………….…………….…………………………….....      |4    |
|1.3. |Elementele tehnice ale asigurărilor  ………………………………………….………..|10   |
|1.4. |Asigurarea autocasco …………………………………………………………….……            |15   |
|                                                                      |
|CAPITOLUL 2: PREZENTAREA COMPANIEI ASIBAN ASIGURĂRI                   |
|2.1. |Profilul companiei ASIBAN Asigurǎri …………………………..……………………   |22   |
|2.2. |Oferta de asigurare a societăţii                           |24   |
|     |ASIBAN.....................................................|     |
|     |...................                                        |     |
|2.3. |Indicatori specifici activităţii de asigurare a societăţii |35   |
|     |ASIBAN....................................                 |     |
|                                                                      |
|CAPITOLUL 3: ASIGURAREA FACULTATIVĂ AUTOCASCO LA ASIBAN               |
|3.1. |Condiţii generale privind asigurarea de avarii a           |41   |
|     |autovehiculelor...................................         |     |
|3.2. |Asigurarea pentru riscul de furt                           |57   |
|     |………………………………….................................             |     |
|3.3. |Studiu de caz privind derularea unui contract de asigurare |61   |
|     |autocasco la ASIBAN                                        |     |
|     |S.A........................................................|     |
|     |..............………………….……...................…               |     |
|                                                                      |
|Concluzii ……………………………………………………………….……….…….……….                  |68   |
|                                                                |     |
|Bibliografie ……………………………………………………………………………………                   |73   |
|                                                                |     |
|Anexe……………………………………………………………………………………….......                   |74   |

MODALITATI DE PLATA IN TRANZACTIILE ECONOMICE INTERNATIONALE

CUPRINS
CAPITOLUL I 5
CADRUL  JURIDIC AL RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE DE PLÃŢI    5
  1.1. Uzanţele internaţionale    5
  1.2. Modalităţi de plată utilizate în comerţul internaţional      5
  1.2.l. Plata prin marfă contra marfă  6
  1.2.2. Plata în numerar    6
  1.2.3. Plata prin instrumente (mijloace) de plată      8
  1.3. Transferul internaţional de fonduri    8
CAPITOLUL II     9
ACREDITIVUL DOCUMENTAR 9
  2.1. Origine şi etape în evoluţie     9
  2.2. Reglementari internaţionale şi interne. Standardizare  10
  2.3. Înţelesul termenului de acreditiv documentar      12
  2.4. Părţi implicate şi mecanismul de derulare al acreditivului documentar
  14
  2.5. Tipuri de acreditive documentare şi scheme de plată    17
  2.5.1. Acreditivul documentar revocabil     17
  2.5.2.  Acreditivul documentar irevocabil   18
  2.5.2.1. Acreditivul documentar irevocabil neconfirmat 18
  2.5.2.2. Acreditiv documentar irevocabil confirmat     20
  2.5.3. Acreditivul documentar cu plata la vedere 21
  2.5.4.  Acreditivul documentar cu plata diferată (amânată)  21
  2.5.5.  Acreditivul documentar cu plata prin acceptare 22
  2.5.6. Acreditivul documentar cu plata prin negociere  23
  2.5.7. Acreditivul documentar revolving     24
  2.5.8.  Acreditivul documentar şi operatiunile de intermediere    25
  2.5.8.1. Acreditivul documentar transferabil (ADT)     26
  Drepturile şi obligaţiile băncii      26
  Tehnica transferului 27
  Mecanismul de derulare a acreditivului documentar transferabil    27
  Speze bancare  28
  Avantaje  28
  Dezavantaje    28
  2.5.8.2. Acreditivul documentar cesionat    29
  2.5.8.3. Acreditivul documentar cu clauza roşie (engleză red clause)    30
  2.5.8.4. Acreditivul documentar back-to-back     30
  2.5.9. Acreditivul documentar şi operaţiunile de compensaţie      33
  2.5.9.1. Acreditivul documentar reciproc    33
  2.5.9.1.1. Acreditivul documentar reciproc cu clauza de "intrare în
  vigoare"  34
  2.5.9.1.2. Acreditivul documentar reciproc cu clauza de valoare   34
  2.5.9.1.3. Acreditivul documentar escrow    35
  2.5.9.2. Acreditivul documentar stand-by    35
CAPITOLUL III    36
UTILIZAREA ACREDITIVULUI DOCUMENTAR     36
  3.1. Opţiunea exportatorului pentru plata prin acreditiv documentar     36
  Inainte de deschiderea acreditivului documentar  36
  După deschiderea acreditivului documentar   37
  Stabilirea datelor şi termenelor      37
  3.1.1. Probleme pe care trebuie să le aiba în vedere exportatorul după
  deschiderea a acreditivului documentar      38
  Controlul general    38
  Termenele prevăzute în acreditiv şi expeditia mărfii   38
  3.1.2. Probleme pe care trebuie să le aibă în vedere exportatorul la
  controlul documentelor     39
  3.1.3. Avantajele şi dezavantajele utilizării acreditivului documentar
  pentru exportator    40
  3.2. Opţiunea importatorului pentru plata prin acreditiv documentar     40
  3.2.1. Dispoziţia de Plată Valutară Externă/Cererea de Deschidere a
  Acreditivului  41
  Circuitul formularului     42
  Efectuarea plăţii    43
  3.2.2. Avantajele şi dezavantajele utilizării acreditivului documentar
  pentru importator    43
CAPITOLUL IV     44
DOCUMENTE AVUTE ÎN VEDERE LA PLÃŢILE PRIN ACREDITIV DOCUMENTAR      44
  4.1. Factura comercială    46
  Verificarea conformităţii  47
  4.2. Documentele de transport   47
  4.2.1. Conosamentul maritim (Marine/Ocean Bill of Lading)   48
  4.2.2. Conosamentul nenegociabil (engleză : Non Negociatble Sea Way Bill)
  50
  4.2.3. Conosamentul charter-party     50
  4.2.4. Documentul de transport combinat (engleză Multimodal Transport
  Document) 51
  4.2.5. Documentul de transport aerian 51
  4.2.6. Document de transport rutier, feroviar, fluvial intern     52
  4.2.6.1. Scrisoarea de trăsură feroviară (model COTIF) 52
  4.2.6.2. Scrisoarea de trăsură rutieră (CMR)     53
  4.2.7. Recipisa sau certificatul poştal     53
  4.3. Certificatul/poliţa de asigurare 54
  4.4. Certificatul de origine    54
  4.5 Certificate      55
CAPITOLUL V 56
BÃNCILE ŞI ACREDITIVUL DOCUMENTAR 56
  5.1. Scurt istoric al băncilor  56
  5.2. Responsabilitati şi limite 56
  5.3. Comisioane bancare    57
  5.4. Analiza documentelor de către bancă    59
CAPITOLUL VI     60
UTILIZAREA MODALITÃŢILOR DE PLATÃ LA O BANCA COMERCIALA  60
STUDIU DE CAZ LA BANCA ROMANÃ PENTRU DEZVOLTARE CLUJ     60
  6.1. Banca Română pentru Dezvoltare   60
  6.2. Ordine de plată emise 63
  6.3. Plãţile contra documente la incaso     66
  6.4. Activitatea de import prin acreditiv   68
  6.4.1. Deschiderea acreditivului documentar 68
  A. PREAMBULUL  68
  B. PARTEA TEHNICà   69
  C. PARTEA COMERCIALÃ 70
CAPITOLUL VII    74
CONCLUZlI ŞI PROPUNERI 74
ANEXE
BIOGRAFIE

ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA BURSELOR DE MARFURI

CUPRINS
                      Capitolul 1  Istoricul Burselor de Marfuri
 1. Aparitia si evolutia burselor
 2. Bursele de marfuri in Romania
                      Capitolul 2  Organizarea Burselor de Marfuri
 1. Definitii,Clasificari,Functii
 2. Institutia Bursei
 3. Structura Burselor de Marfuri
 4. Structura Functionala
 5. Conducerea Bursei
 6. Elementele Tehnicii de Tranzactii
       2.6.1. Ordinele de Bursa
       2. Cotatiile sau Cursurile Bursiere
       3. Scopurile Tranzactiilor Bursiere
2.7  Notiuni Generale de  Hedging
        2.7.1  Hedgingul pe Pietele Futures
                    Capitolul 3  Functionarea Burselor de marfuri in
Romania
3.1  Terminalul BRM Craiova
3.2  Terminalul BRM Brasov
3.3  Terminalul BRM  Cluj
3.4  Terminalul BRM  Constanta
3.5  Terminalul BRM Iasi
3.6  Terminalul  BRM Prahova
3.7  Terminalul BRM  Timisoara
                    Capitolul 4  Concluzii
            Organizarea şi funcţionarea burselor de mărfuri
                    Cap. 1 Istoricul Burselor de mărfuri
1. Apariţia şi evoluţia burselor
      Apariţia şi dezvoltarea burselor reprezintă consecinţele  progreselor
pe  care  societatea  le-a  înregistrat  în  domeniul  schimburilor  şi   al
organizării pieţei. Acest proces evolutiv a început cu mult timp în urmă  şi
continuă şi în prezent.
      Dacă până în secolul  al  XX-lea  evoluţia  burselor  era  legată  de
evoluţia societăţii, bursa în genera, începând cu sfârşitul secolului al XX-
lea şi începând cu secolul al XXI-lea, evoluţia  bursei  este  în  principal
legată de progresele deosebite ce le-a  înregistrat  tehnologia  informaţiei
şi a telecomunicaţiei.
      Elementele specifice bursei  au  existat  în  dezvoltarea  societăţii
umane, cu mult înainte de era noastră în comerţul din  Mesopotamia,  Arabia,
Grecia, Imperiul Roman,  India,  China,  Egipt  şi  aspecte  interesante  de
schimb de bunuri erau şi între triburile africane.[1]  Literatura  aminteşte
o formă originală practicată cu mii  de  ani  în  urmă  triburile  africane.
Locuitorii înarmaţi ai unui trib duceau produsele în  locuri  anumite,  unde
le depuneau apoi se retrăgeau. Locuitorii altui trib, de asemenea  înarmaţi,
veneau şi depuneau alături produsele de schimb, apoi se  îndepărtau.  Primii
se apropiau şi dacă produsele conveneau, se făcea  schimbul;  dacă  nu,  din
nou se retrăgeau pentru ca cel de-al doilea trib să  completeze  cu  produse
până la realizarea schimbului.
      Se apreciază că între Tigru şi Eufrat au apărut primele operaţiuni de
a da cu împrumutul, care  au  reprezentat  în  fapt  germeni  ai  inventării
băncii de mai târziu şi care au ajutat  pe  comercianţii  acelor  locuri  şi
timpuri  să-şi  dezvolte  activitatea  contribuind  astfel   la   înflorirea
comerţului Mesopotamiei cu lumea întreagă.
      Grecii antici îşi păstrau averile în temple, ca cel a lui  Apolo  din
Dales, averi cu care  apoi  comercianţii  şi  marinarii  girau  şi  finanţau
schimburile de mărfuri şi  marile  companii  maritime,  cum  a  fost  cea  a
comercianţilor corinteni din secolul IV  î.ch.
      Totodată, atât în Grecia cât şi în  Imperiul  Roman,  se  formează  o
practică nouă, care se desfăşoară  în paralel cu  schimbul  tradiţional.  In
timp ce uzanţele obişnuite presupun vânzarea  cu livrarea imediată a  mărfii
şi  plata  preţului,  practica  nouă  constă  în  tranzacţia   cu   „mărfuri
viitoare”, adică bunuri ce la data negocierii şi încheierii contractului  nu
erau  prezente   decât  sub  formă  de  cele  ce  numim  astăzi  mostre  sau
eşantioane, executarea contractului realizându-se la un  anumit  termen.  In
fapt asemenea  tranzacţii  reprezintă  germenii  operaţiunilor  bursiere  la
termen de astăzi.
      În accepţiunea practicii bursiere de astăzi, astfel de operaţiuni  la
termen, denumite din engleză futures, cu nuanţări destul de  bine  conturate
au fost practicate atât în Asia cât şi în Europa  şi  America,  începând  cu
secolele al XVI-lea şi al XVII-lea şi cu mare dezvoltare în secolul al  XIX-
lea  perfecţionându-se mult în secolul al XX-lea mai ales după 1980.
      Originile comerţului la termen au fost identificate  în  sistemul  de
târguri medievale care a permis Japoniei să-şi organizeze  piaţa  la  termen
începând cu anul 1697 cu un secol şi jumătate înaintea Statelor Unite.
      Tot în Japonia, sistemul relaţiilor de distribuţie a producţiilor  de
orez a determinat în secolul al XVII-lea, apariţia a ceea ce astăzi  denumim
hărţi de valoare. Acestea îşi au originea  în tichetele de orez,  care  erau
documente de depozit pe baza cărora se vindea orezul de  către  proprietarii
de pământ şi care îl obţineau pe baza  rentei  în  natură  realizată  pentru
fiecare recoltă de orez. Aceste tichete de orez, având  acoperire  reală  în
produs fizic-orez,  au  obţinut  calitatea  de  bani  de  hârtie,  respectiv
hârtiile de valoare.
      În America [2] în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea producătorii de
cereale din zona Chicago vindeau produsele lor comercianţilor  locali,  care
le revindeau  la preţ fix la Chicago unor angrosişti care le preluau  şi  le
transportau pe apă, numai primăvara când se dezgheţau râurile. Acest mod  de
comerţ permitea comercianţilor locali să primească  pe  lângă  preţul  sigur
obţinut şi credite de la cumpărătorii din Chicago sau  din  partea  băncilor
cu care puteau să-i plătească pe furnizorii de cereale.
       Pe parcurs şi mai ales după războiul civil (1881-1885) devin tot mai
interesaţi de acest fel de comerţ, tot mai mulţi speculatori  care  urmăreau
cumpărarea sau vânzarea drepturilor de proprietate  asupra  cerealelor  fără
însă a avea intenţia de a prelua efectiv cerealele.
      Pe parcursul acestor practici a apărut tot mai necesară nevoia  de  a
se adopta reguli  privind  proceduri  în  situaţii  de  livrări  deficitare,
standarde privind reglementarea livrării, norme vizând  plăţile  finale   şi
condiţiile legate de garanţiile necesare.
      Asemenea practici au avut ca efect instituţionalizarea bursei.
      Această instituţie numită bursă a apărut la  început  în  porturi  în
localuri şi spaţii anumite unde se întâlneau cei interesaţi  de  comerţ,  de
traseul şi încărcătura navelor maritime, de problemele comerciale  din  alte
ţări sau zone geografice, de mersul  tranzacţiilor  de  pe  alte  pieţe,  de
mărfurile ce se cer şi  cele  ce  se  oferă,  de  capacitatea  de  credit  a
negustorilor, de posibilitatea de a da cu împrumut bancherilor etc.
      De-a lungul secolelor, bursele şi-au arătat viabilitatea, îmbinând cu
supleţe şi dinamism tehnicile tradiţionale de  comercializare   cu  mijloace
de comunicare şi informare tot mai moderne,  rezultând  de  fiecare  dată  o
etapă nouă în procesul de civilizare a raporturilor vânzător-cumpărător,  în
care profitul  era  tot  mai  strâns  legat  de  concentrarea  schimburilor,
reglementarea tranzacţiilor,  comerţul  cu  bunuri  viitoare  sau  virtuale,
făcând din timp şi distanţă surse de câştig.
      După al doilea război mondial, în ţările care au  înlocuit  tipul  de
economie concurenţială cu cel centralizat au  fost  desfiinţate  bursele  de
mărfuri şi valori.
      Aceste ţări au avut tradiţii şi experienţă  notabile  în  activitatea
bursieră, dar au fost brutal întrerupte de  regimul  comunist  Bursa  de  la
Moscova a fost închisă în 1924, iar în celelalte ţări  din  cadrul  Cortinei
de Fier în anii următori celui de-al doilea război mondial.
      După căderea Cortinei de Fier şi trecerea la economia  concurenţială,
reînfiinţarea instituţiei bursiere în  toate  ţările  foste  socialiste  din
Europa Centrală şi de Est a devenit o opţiune firească întrucât  bursa  este
o componentă  esenţială  a  reformei  mecanismelor  ce  urmăresc  înlocuirea
formelor totalitare de realizare a legăturilor dintre agenţii economici,  cu
forme concurenţiale menite să  relanseze  circuitul  financiar  pe  criterii
economice într-un sistem guvernat de legile pieţei.
      În procesul de constituire  şi  punere  în  funcţiune  a  bursei  din
Budapesta, Varşovia, Moscova şi  Bucureşti  au  contribuit  cu  servicii  de
consultanţă  şi asistenţă, firme şi instituţii  din  SUA,  Japonia,  Franţa,
Austria.
      Prima bursă, în accepţiunea modernă, se pare că  a  fost  cea  de  la
Anvers, înfiinţată în anul 1531. Bursa din Anvers  avea  o  clădire  proprie
unde se încheiau tranzacţii cu mărfuri coloniale.
      În anul  1554  s-a  înfiinţat  la  Londra  o  bursă  denumită  „Royal
Exchange”, care din anul 1773 s-a  profilat  numai  pe  schimbul  de  efecte
financiare .
      În anul 1639 apar la Paris o serie de agenţii de schimb  în  domeniul
negocierii titlurilor de valoare; apoi, la  Lyon,  Toulouse  şi  Rouen,  iar
spre sfârşitul secolului  al  XVII-lea,  la  Montpellier  se  inaugurează  o
bursă.
      În Germania, la jumătatea secolului al XVI-lea apar primele burse  la
Augsburg, Nurnberg şi Hamburg,  iar  la  începutul  secolului  al  XVII-lea,
Bursa din Berlin.
      La începutul secolului al XVII-lea la Amsterdam mărfurile  se  puteau
negocia în baza contractelor „options”  prin  care  se  permitea  convenirea
unui preţ în baza căruia cumpărătorul obţinea de la vânzător  dreptul  de  a
cumpăra o cantitate de marfă  la o dată stabilită în viitor.
      Bursele au mai fost înfiinţate la  Bruxelles  (1699),  Paris  (1724),
Viena (1761),  New  York  (1792),  Bruxelles  (1801),  Milano  (1833),  Roma
(1824), Madrid (1831), Geneva (1850), Tokyo (1855).
      În secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului  al  XIX-lea
în Olanda şi Anglia comerţul „Sport” devenise deosebit de  important  pentru
materii prime, produse agro - alimentare şi industriale.
      În anul 1848 şi-a început activitatea Chicago Board of  Trade  (CBOT)
ca bursă de grâne. Câţiva dintre cei mai pricepuţi comercianţi de  grâne  au
hotărât să se reunească într-o bursă organizată de cereale (CBOT).
      În anul 1874 negustorii au format Bursa de Produse din Chicago,  unde
se comercializau la început: unt, ouă,  brânză,  păsări  domestice  şi  alte
produse agricole. Mai târziu aceasta a fost numită Bursă de Unt şi  Ouă  din
Chicago (Chicago Butter & Egg Board). În cele din urmă aceasta a început  să
tranzacţioneze tipuri de mărfuri atât de multe şi  diverse,  încât  în  anul
1991 a fost numită, mai aproape de realitate Chicago Marcantile Exchange.
      În anul 1880 doar grâul, porumbul, ovăzul şi bumbacul făceau obiectul
tranzacţiilor la  termen.  Cu  timpul,  gama  produselor  tranzacţionate  la
termen s-a  extins  cu  materii  prime  industriale  (cupru,  plumb,  zinc),
carcase de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice.
      În  anul  1972  Chicago   Mercantile   Exchange   (CME)   inaugurează
tranzacţionarea contractelor futures  pe  valută-primele  contracte  furures
financiare, iar în anul 1975 CBOT  lansează  primele  contracte  futures  pe
rata dobânzii. În anul 1982 Kansas City  Board  of  Trade  iniţiază  primele
contracte futures pe indici bursieri.
      Istoria s-a repetat în ceea ce  priveşte  reglementarea  contractelor
futures de pe pieţele financiare. Deşi acestea erau cunoscute încă din  1970
şi au fost lansate în 1972, legea care le reglementa a fost adoptată  în  23
octombrie 1974.
      În prezent, numărul burselor care funcţionează în  lume  trece  de  o
sută, din care optsprezece  sunt  în  SUA,  unsprezece  în  Anglia,  opt  în
Germania, şapte în Franţa. Există astăzi 60 de burse futures şi  de  opţiuni
răspândite în 37 de ţări.
      1.2. Bursele de mărfuri în România
      După cum relatează Nicolae Iorga în Istoria Comerţului  (1973)  apare
ideea organizării unor Burse în Bucureşti şi Brăila. În anul 1840 în  ziarul
„Mercurul Brăilei” este prezentat „Codul  de  Comerţ”  care  cuprinde  prima
reglementare generală a burselor de comerţ în Muntenia.  Acest  cod  a  fost
pus în practică şi în Moldova,  unde  a  fost  extins  oficial  după  unirea
Principatelor, în cadrul acţiunii de unificare legislativă, prin  legea  din
7 decembrie 1863. „Codul de Comerţ” din  1840  constituie  o  reproducere  a
„Codului Comercial Francez” din 1807. In 1865 în ziarul „Monitorul  Jurnalul
Oficial a Principatelor Unite Române” apare primul proiect  de  lege  pentru
instituirea burselor de comerţ la: Bucureşti, Iaşi, Galaţi  şi  Brăila  care
cuprinde reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse.
      Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea ”Legea Madgeam”  admitea
operaţiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România până în  11
iulie 1977, când au fost lansate în premieră la Bursa  din  Sibiu.Pe  fondul
unui volum de tranzacţii scăzut pe piaţa mărfurilor fungibile  şi  a  lipsei
unui cadru legislativ care era tot mai mult  cerut  pe  piaţa  din  România,
Bursa Monetar Financiar  şi  de  Mărfuri  Sibiu  s-a  orientat  în  lansarea
contractelor futures pe indici bursieri şi valute. Este cunoscut  faptul  că
lansarea cu succes a unui contract futures depinde  de  lichiditatea  pieţei
activului de bază. Aceasta a fost premisa care  a  determinat  reorganizarea
Bursei de Mărfuri Sibiu ca piaţă financiară.  Prima  iniţiativă  legislativă
după 1990 a avut loc în 28 august 1977  prin  Ordonanţa  69  privind  „Legea
burselor de mărfuri”. Ea venea să contureze modul de organizare al  burselor
de mărfuri în vederea tranzacţionării de contracte futures şi opţiuni.
      Formarea şi consacrarea burselor de mărfuri  în  România,  se  impune
fără  echivoc,  întrucât  înlocuirea  formelor  totalitare  de  realizare  a
legăturilor dintre agenţii economici, cu forme  concurenţiale  ce  generează
reluarea circuitului economic, va  avea  sorţi  de  izbândă  numai  dacă  se
realizează condiţii pentru o confruntare liberă şi deschisă între cerere  şi
ofertă ca bază pentru normalitate în raportul dintre  producţie  şi  consum,
caracterizată în obţinerea de preţuri renumeratorii de  către  participanţii
la tranzacţii.  În  lipsa  unei  pieţe  bursiere  mecanismele  economice  de
reglare a raportului cerere-ofertă exprimate  prin  „mâna  invizibilă”  sunt
uzurpate de „mâna ascunsă” a celor ce utilizează  resorturile  pieţei  negre
pentru a distorsiona raporturile de normalitate din economie.
      Înflorirea în ultimii şapte  ani,  în  România  a  pieţei  negre,  se
explică, prin  incapacitatea  sistemului  de  a  realiza  cadrul  legislativ
adecvat condiţiilor necesare  dezvoltării  activităţii  productive  atât  în
industrie cât şi  în  agricultură  prin  cerere  cu  subtilitate  voită  sau
inconştientă, a mecanismului generator de corupţie.
      Realitatea  economiei  româneşti  conturează   un   paradox   privind
necesitatea bursei de mărfuri pe deoparte mediul  economico-legislativ  este
ostil acestei instituţii, iar pe de altă parte atât speculaţiile  comerciale
cât şi  producătorii  agricoli  simt  tot  mai  mult  nevoia  de  a  utiliza
instrumentele mecanismului bursei. În acelaşi timp,  realizarea  fenomenului
economic din România, gravat de o lipsă de educaţie în materie  de  bursă  a
indus ideea că bursa de mărfuri este un instrument inutil.
      Reînfiinţarea burselor de mărfuri în  România  ca  subiect  de  drept
comercial, care s-a dovedit încă de la început că nu  constituie  un  suport
juridic suficient pentru funcţionarea şi asigurarea credibilităţii  burselor
de mărfuri , din cel puţin trei considerente:
  1. Scopul principal al burselor nu este obţinerea de profit ca  în  cazul
     societăţilor comerciale ci este organizarea mecanismului de  negociere
     a  ofertelor  de  vânzare-cumpărare.  Bursa  trebuie  să  rămână,   în
     accepţiunea  generală,  o  societate   non    -profit.   În   practica
     internaţională membrii bursei  deţin  acţiuni  numite  certificate  de
     bursă  care nu le aduc dividende ci le dau dreptul  la  ocuparea  unui
     loc în ring pentru tranzacţionarea împreună cu  avantajele  ce  decurg
     din acest drept.
  2.  Bursele  de  mărfuri  trebuie  să  fie   organisme   cu   putere   de
     autoreglementare organizate expres, ceea ce legea 31/1990  nu  prevede
     pentru facilitatea comerţului cu mărfuri: titluri de mărfuri, hărţi de
     valoare  pentru  mărfuri,  asigurări  maritime,  fluviale  sau  pentru
     mărfuri
   3.  Lipsa  din  legea   31/1990   a   prevederilor   vizând   organizarea
      supravegherii tranzacţiilor bursiere, supravegherea întâlnită la  cele
      mai multe burse din lume, în care statul s-a implicat ca şi garant  al
      credibilităţii, transpatrnţei şi certitudinii operaţiilor de bursă.
      Începând  din  anul  1992  în  România  s-a  legat  firul  relansării
      fenomenului
bursier,  întrerupt  după   al   II-lea   război   mondial,   organizându-se
următoarele burse de mărfuri:  Bursa  Transilvania  din  Cluj-Napoca,  Bursa
Maritimă şi Mărfuri Constanţa, Bursa  Română  de  Mărfuri  Bucureşti,  Bursa
Lemnului, Hârtiei şi Materiale de Construcţii Piatra Neamţ,  Bursa  Agricolă
şi de Mărfuri Generale Arad,  Bursa  Universală  Braşov,  Bursa  de  Mărfuri
Timişoara, Bursa de Mărfuri Generale  Brăila,  Bursa  de  Mărfuri  Sibiu  şi
Bursa Moldovei de Jos. Toate aceste burse s-au reunit în  scopul  realizării
unei unităţi în gândire şi activitate formând Uniunea  Burselor  de  Mărfuri
din România
                    Cap.2 Organizarea burselor de mărfuri
2.1. Definire, clasificare , Funcţii
Definirea bursei
      Bursa cunoaşte  mai  multe  definiţii  întrucât  condiţiile  care  au
generat-o,  funcţiile  pe  care  le-a  avut  şi  le  are  în  prezent   sunt
diferenţiate şi ca atare şi  noţiunea de bursă beneficiază  de  o  serie  de
nuanţări şi percepte.
      În limbajul comun termenul[3] bursei este utilizat în două înţelesuri
diferite, unul precis şi altul generic. În primul caz  termenul  conduce  la
precizarea alocaţiei băneşti pentru studii oferite de stat  sau  de  diverse
organizaţii pentru elevi, studenţi, cercetători etc. Al doilea sens  include
o serie de variante semantice cum ar fi:
   1. Piaţa în general, ca loc unde  se  realizează  schimburi  comerciale.
      Noţiunea de bursă pentru acest înţeles, provin de la  localurile  din
      porturile italiene ce aveau ca semn distinctiv o pungă de bani, borsa
      în care prin anii 900 se întâlneau comercianţii.
   2. Tranzacţii în baza cărora se  stabileşte  nivelul  preţurilor  pentru
      diferite categorii de valori şi bunuri.
   3. Bursa neagră, sintagmă ce sugerează ideea  de  piaţă  ca  un  mod  de
      existenţă şi funcţionarea clandestină reprezentând relaţii de  schimb
      care se sustrag normelor legale privind actele şi faptele de comerţ.
      După alţi autori, bursa este şi  o  tehnică  managerială  de  afaceri
economice, specifică economiei de piaţă.
      Dicţionarul bursier[4] defineşte bursa ca o piaţă publică  organizată
unde sunt tratate valori mobiliare şi alte bunuri fungibile.  Această  piaţă
are loc, în general în fiecare zi, pe durata a câtorva ore.
      Dicţionarul de  termeni[5]  şi  expresii  utilizabile  în  tranzacţii
bursiere arată că bursa este o instituţie non profit  în  cadrul  căruia  au
loc tranzacţii organizate cu titluri  financiare,  drepturi  şi  titluri  de
mărfuri,  executate   după   reguli   stabile,   obligatorii   pentru   toţi
participanţii.
       Lucrarea „Efecte de comerţ, hărţi de valoare, mecanisme bursiere  în
economia de piaţă”[6] menţionează că bursa este cea  mai  desăvârşită  formă
de piaţă.
      Lucrarea „Management internaţional”[7] defineşte bursa ca  o  tehnică
managerială specifică economiei de piaţă, având un caracter concurenţial  şi
care concretizează în timp şi  în  spaţiu  cererea  şi  oferta  de  mărfuri,
servicii, valori şi se desfăşoară după  o  procedură  determinată,  potrivit
unui  program,  într-un  loc  cunoscut  în  privinţa   vânzătorilor   şi   a
cumpărătorilor sau a reprezentanţilor acestora.
      Tratatul de economie politică[8] arată că apărute cu secole  în  urmă
bursele de mărfuri şi  valori  reprezintă  şi  astăzi  cele  mai  importante
instituţii de piaţă ale economiei moderne.
      Alte tratate de economie politică nu oferă definiţii pentru bursă, ci
abordează bursa de mărfuri şi bursa de valori în mod separat.
      În „Legea română asupra burselor” din 1929 – „Legea  Madgearu”  arată
că  bursele  sunt  instituţii  publice  create  în  scopul  de  a  reuni  pe
comercianţi, industriaşi şi producători, amatori şi asiguratori  în  vederea
negocierii valorilor publice şi private, monedelor,  devizelor,  mărfurilor,
închirierii vaselor şi acoperirii riscurilor de tot felul.
      Bursa este o  piaţă,  dar  care  şi  particularizează  prin  obiectul
tranzacţiilor şi modul de organizare şi funcţionare.
      Într-o lucrare din domeniul dreptului se apreciază  că  bursele  sunt
instituţii unde se negociază valori mobiliare sau mărfuri după  o  procedură
anumită şi numai de  către  anumiţi  intermediari,  sub  supravegherea  unor
autorităţi.
      Clasificarea burselor
      În literatura de specialitate se regăsesc  diferite  clasificări  ale
burselor, dar care în esenţă se reduc la următoarele criterii:
      1. După sfera şi importanţa tranzacţiilor bursele  se  delimitează  în
         trei categorii:
            a. bursa cu funcţiuni locale a căror sferă de activitate acoperă
               comerţul de mărfuri şi valori dintr-o anumită zonă geografică
               şi care au o influenţă regională;
            b.  bursă  de  importanţă  naţională   concentrând   activitatea
               specifică bursei din ţara respectivă;
            c. burse internaţionale în care tranzacţiile bursiere  nu  au  o
               garanţie cuprinzând întreaga lume.
      2.  Din  punct  de  vedere  al  formei  de  constituire  respectiv  al
         persoanelor care le înmânează şi administrează există  trei  feluri
         de bursă:
            a. burse  private  –  fondate,  organizate  şi  administrate  de
               particulari sub forma societăţilor pe acţiuni  sau  asociaţii
               ale comercianţilor sau camere de comerţ;
            b. bursele de stat – înfiinţate, organizate şi  administrate  de
               autorităţile guvernamentale;
            c. bursele cu statut juridic mixt – pot fi clasificate  atât  ca
               burse de stat, cât şi private întrucât  parţial  funcţionează
               ca  instituţii  publice  guvernate  de  legea  din   cantonul
               respectiv, dar după modul de operare sunt companii private.
      3. După obiectul tranzacţiilor pot fi delimitate două grupe de burse:
            a. burse generale – în care se tranzacţionează o gamă variată de
               mărfuri, titluri de proprietate sau devize;
            b. burse specializate care se ocupă cu o gamă strict precizată a
               tranzacţiilor şi care în cele mai multe cazuri  au  menţionat
               în  denumirea  lor  şi  specificul  activităţii  pe  care   o
               desfăşoară.
      4. în funcţie de criteriul  de  admitere  la  tranzacţii,  bursele  se
         clasifică în două categorii:
            a. a.  burse  cu  acces  limitat,  unde  dreptul  de  a  efectua
               tranzacţii îl au numai membrii bursei  şi  cei  care  au  obţ
               respectiv, dar după modul de operare sunt companii private.
      5. După obiectul tranzacţiilor pot fi delimitate două grupe de burse:
            a. burse generale – în care se tranzacţionează o gamă variată de
               mărfuri, titluri de proprietate sau devize;
            b. burse specializate care se ocupă cu o gamă strict precizată a
               tranzacţiilor şi care în cele mai multe cazuri  au  menţionat
               în  denumirea  lor  şi  specificul  activităţii  pe  care   o
               desfăşoară.
      6. în funcţie de criteriul  de  admitere  la  tranzacţii,  bursele  se
         clasifică în două categorii:
            a. burse cu acces limitat, unde dreptul de a efectua  tranzacţii
               îl au numai membrii bursei şi  cei  care  au  obţinut  de  la
               conducerea bursei autorizaţii specifice de participare.
            b. burse cu participare nelimitată, existând condiţii  specifice
               de la o bursă la alta care trebuie  îndeplinite;  accesul  se
               face gratuit sau pe baza unei taxe de participare.
   Funcţiile bursei
      Modul în care au apărut, s-au organizat şi funcţionează  au  imprimat
bursei o serie de funcţii[9] care pot fi sintetizate după cum urmează:
      1. Funcţia de  centralizator  al  tranzacţiilor  se  realizează  prin
         intermediul unui mecanism care permite accesul direct şi  continuu
         la informaţiile de piaţă  şi  asigură  concentrarea  ordinelor  de
         vânzare şi cumpărare în vederea formării  în  condiţii  de  piaţă,
         respectiv  concurenţă  a  preţurilor,   bunurilor   şi   valorilor
         tranzacţionate.
      2. Funcţia de releu între surplusul şi nevoia de mărfuri  şi  fonduri
         se concretizează prin legăturile ce se stabilesc prin  intermediul
         bursei între diferite pieţe ale produselor fizice  şi  financiare,
         legături ce  se  materializează  într-o  varietate  de  tipuri  de
         tranzacţii.
      3. Funcţia de motor al vieţii economice vine în continuarea  funcţiei
         de releu întrucât bunurile şi valorile ajung de la cei care dispun
         sau le  prisosesc,  la  cei  care  au  nevoie  de  ele,  permiţând
         realizarea  unor  proiecte  investiţionale  care   contribuie   la
         dinamizarea economiei.
      4. Funcţia de barometru al vieţii economico-financiare  dintr-o  ţară
         sau din plan mondial se realizează de către bursă  prin  modul  de
         organizare şi sistemul de funcţionare care  asigură  în  permanent
         cunoaşterea şi tendinţa ce o are economia în general  şi  economia
         unei ţări în special.
      5. Funcţia de simbol a  economiei  concurenţiale  este  realizată  de
         bursă prin efectul celorlalte funcţii menţionate  mai  sus.  Bursa
         prin  specificul  ei  concretizează  cererea  şi  oferta,   creând
         condiţii pentru concurenţă, astfel ca preţurile bursiere capătă un
         rol  însemnat  în  menţinerea,  reorientarea   şi   restructurarea
         economiei prezente şi viitoare. Bursa este un simbol al  economiei
         de pia bursiere capătă un rol însemnat în menţinerea, reorientarea
         şi restructurarea economiei prezente şi viitoare.  Bursa  este  un
         simbol al economiei de piaţă, întrucât ea reprezintă tranzacţia în
         genere,  tranzacţiile  bursiere  se  deosebesc   de   tranzacţiile
         particulare efectuate întâmplător prin negociere între  partenerii
         determinaţi. Funcţia de simbol  a  economiei  este  dată  deci  de
         capacitatea  bursei  de  a  simplifica  şi  uniformiza  practicile
         comerciale, de obicei anarhice şi greoaie.
      6. Funcţia de obiect  de  interes  pentru  lumea  de  afaceri,  lumea
         economică, lumea politică şi pentru opinia publică este  realizată
         de bursă în  primul  rând  prin  faptul  că  este  deţinătoare  de
         informaţii din cele mai variate domenii, iar rezultatele  propriei
         activităţi, adică a tranzacţiilor au  repercursiuni  în  cele  mai
         neaşteptate domenii întrucât asupra bursei acţionează  un  complex
         de factori.
   2.2 Instituţia bursei
      Dezvoltarea în timp a activităţii economice şi financiare a  conturat
tot  mai  mult  necesitatea   perfecţionării   relaţiilor   dintre   agenţii
economici, creşterea eficacităţii raporturilor  dintre  ei  şi  consolidarea
încrederii reciproce. În aceste deziderente a răspuns bursa,  care  în  timp
se constituie într-o  situaţie.  O  situaţie  presupune  reguli  stricte  de
conduită pentru cei care folosesc serviciile ei, reguli bazate pe  justiţie,
echitate,  transparenţă,  profesionalism  şi  disciplină,  reguli  care   se
regăsesc în ceea ce  am  defini  conceptual  instituţia  bursei.  Instituţia
bursei este deci o persoană  juridică  care  prin  obiectul  de  activitate,
forma  juridică,  organizare  şi  funcţionare  se  autoreglementează  şi  se
autoguvernează. Principiul autoreglementării dă dreptul  instituţiei  bursei
ca în limitele legii să-şi stabilească modul de  organizare  şi  funcţionare
prin  elaborarea  şi  adoptarea  statutului  şi  regulamentului.  Principiul
autoguvernării se realizează diferit de la ţară  la  ţară  şi  chiar  de  la
bursă la bursă în funcţie de cadrul legislativ general, statutul juridic  al
instituţiei şi rolul pe care această instituţie trebuie să- l aibă în  viaţa
economico - financiară.
   Membrii bursei
      În funcţie de specificul bursei şi reglementările legale din  diverse
ţări,  persoanele  care  se  asociază  sau  sunt   autorizate   în   vederea
constituirii unei burse, calitate din care decurg apoi o serie  de  drepturi
şi obligaţii riguros stabilite şi respectate.
      Obţinerea calităţii de membru are în  vedere  o  serie  de  condiţii:
frecventarea anterioară a bursei în decursul unei perioade,  deţinerea  unei
firme  proprii  sau  prestarea  unei  anumite  activităţi.  În  funcţie   de
specificul bursei şi reglementările  legale  din  diverse  ţări,  persoanele
care se asociază sau sunt autorizate în  vederea  constituirii  unei  burse,
calitate din care decurg apoi o  serie  de  drepturi  şi  obligaţii  riguros
stabilite şi respectate.
      Obţinerea calităţii de membru are în  vedere  o  serie  de  condiţii:
frecventarea anterioară a bursei în decursul unei perioade,  deţinerea  unei
firme proprii  sau  prestarea  unei  anumite  activităţi,  recomandarea  din
partea unor membri ai bursei şi garantarea acestora pentru solicitant.
      Membrii burselor diferă de la o bursă la alta. În cazul  burselor  cu
casa de cliring, membrii sunt foarte numeroşi,  dar  în  practică  numai  un
număr limitat au loc la bursă. În ce priveşte bursele de mandanţi, cum  este
cazul Bursei de metale din Londra (LME - London  Metal Exchange)  –  acestea
se bizuie pe un număr redus de membri, circa 30 maxim.  Numărul  limitat  al
membrilor bursei nu afectează negativ volumul tranzacţiilor,  întrucât  prin
intermediul  membrilor  bursei  se  poate  încheia  un  număr  nelimitat  de
afaceri.
      Drepturile membrilor bursei constau în principal în următoarele:
    - dreptul de a participa la elaborarea  şi  modificarea  statutului  şi
      regulamentului;
    - dreptul de a fi prezent direct sau prin reprezentaţi şi de a  efectua
      tranzacţii bursiere în cont propriu sau pentru terţi. Comisioanele pe
      care membrii bursei le percep  pentru  aceste  operaţiuni  reprezintă
      venituri rezultate direct din calitatea de membru;
    - dreptul de a participa la administrarea instituţiei bursiere şi de  a
      alege şi a fi ales în organele de conducere.
      Obligaţiile membrilor bursei constau în principal în următoarele:
    - să dispună de un volum minim de  capital  în  funcţie  de  natura  şi
      mărimea afacerilor pe care le desfăşoară şi  să  prezinte  garanţiile
      prevăzute de lege şi regulamentul bursei;
    - să contribuie la fondurile bursei în modalităţile şi volumul stabilit
      prin statut şi regulament;
    - să respecte toate obligaţiile stabilite  prin  lege  şi  regulamentul
      bursei privind negocierea,  încheierea  şi  executarea  tranzacţiilor
      bursiere.
      Managementul instituţiei bursei constă în organizarea, conducerea  şi
administrarea burselor şi se realizează diferit de la o ţară la alta  şi  de
la bursă la bursă în funcţie de cadrul legislativ, general de  regulamentele
proprii şi caracteristicile pieţei în care instituţia bursei activează.
      Literatura  de  specialitate   conturează   un   model   general   al
managementului bursei care include patru tipuri de  organisme:  de  decizie,
de execuţie, de consultanţă şi control.
      1. Organismele de decizie cuprind: adunarea generală în cazul burselor
         constituite ca societăţi pe  acţiuni,  asociaţia  bursei  în  cazul
         asociaţiilor fără scop lucrativ.  În  principal  aceste  organe  de
         decizie îşi au obiect de activitate:
    -  elaborarea  şi   modificarea   statutului   şi   regulamentelor   de
      funcţionare;
    - desemnarea organelor de conducere  permanentă  şi  a  comitetelor  de
      bursă;
    - supravegherea şi controlul general de activităţi ale bursei.
      2. Organele de execuţie urmăresc desfăşurarea  normală  a  activităţii
         curente a bursei prin angajaţi  cu  funcţii  de  răspundere  şi  cu
         funcţionari cu rol operativ.  Principalele  departamente  operative
         sunt organizate în funcţie de modul de organizare al tranzacţiilor.
         Principalele departamente sunt: pentru cotaţii, de  supraveghere  a
         pieţei, de cliring informativ, de analiză şi  cercetare-dezvoltare,
         de relaţii internaţionale şi de  relaţii  cu  publicul.  Există  de
         asemenea o serie de servicii funcţionale pe  probleme  tehnice,  de
         personal, administrativ, secretariat.
      3. Organele consultative  au  rolul  de  a  asista  şi  consilia  prin
         specialişti şi experţi, organele de conducere ale instituţiei şi se
         numesc generic comitete. Aceste organe au atribuţii permanente  sau
         speciale.
      Pentru atribuţiile permanente funcţionează în general patru tipuri de
comitete: de supraveghere, pentru membri, pentru etică  bursieră  şi  pentru
operaţiuni cu produse noi bursiere.
      Atribuţiile speciale se referă la informatizarea şi aranjarea bursei.
      4.  Organele  de  control  lucrează  în  colaborare  cu  comitetul  de
         supraveghere şi  cel  de  etichetă  şi  răspund  în  faţa  Adunării
         generale.  Personalul  de  control  este  format  din  specialişti,
         experţi sau cenzori aleşi fie din membrii bursei, fie din membri ai
         organismelor  şi  instituţiilor  financiare,  ca  reprezentanţi  ai
         statului.
   2.3 Structura burselor de mărfuri
      Bursa de mărfuri este  bursa  în  cadrul  căreia  au  loc  tranzacţii
organizate cu drepturi şi titluri de mărfuri  fungibile.  Termenul  fungibil
este specific ştiinţelor juridice, fiind atribuit acelui lucru sau bun  care
poate fi înlocuit cu altul de acelaşi fel, de aceeaşi  calitate  şi  aceeaşi
cantitate în cazul când formează obiectul unei obligaţii.
      Pentru ca marfa să poată fi obiect de tranzacţii la bursă trebuie  să
îndeplinească următoarele condiţii pe lângă atributul de fungibil:
      1. Un anumit grad de standardizare caracterizat prin omogenitate  sub
         aspectul calitativ, astfel încât să existe fără  echivoc  garanţia
         că între ceea ce s-a negociat în contract şi ceea ce se  va  livra
         nu există nici o diferenţă. De asemenea, trebuie să aibă  un  grad
         redus de prelucrare, ca o condiţie a  menţinerii  caracterului  de
         produs de masă nediferenţiat, omogen.
      2. O importanţă strategică mare  în  comerţul  mondial,  adică  marfa
         respectivă  să  intereseze  un  număr   mare   de   vânzători   şi
         cumpărători, deci să existe o piaţă largă cu un număr suficient de
         mare  de  comercianţi  şi  cumpărători  finali  care  să   excludă
         posibilitatea de a se crea monopol pentru a  influenţa  preţul  şi
         condiţiile de tranzacţionare.
      3. Să fie o marfă atractivă, adică să creeze o piaţă atractivă pentru
         speculatori, pentru vânzători şi cumpărători, prin oscilaţii  mari
         şi frecvente ale preţurilor rezultate din variaţia mare a  cererii
         şi ofertei, bazată  pe  câştiguri  din  tranzacţii  cu  astfel  de
         mărfuri.
       4.  Să  fie  depozitabilă,  respectiv  să  ofere   prin   natura   ei
          certitudinea  că  există  în  cantitatea  şi  la  data  realizării
          contractului negociat la bursă. Progresele tehnologiei în domeniul
          păstrării şi depozitării mai ales a produselor  agroalimentare  au
          dus la apariţia burselor de carne,  cum  ar  fi  cea  din  Chicago
          pentru vite de măcelărie.
      Printre definiţiile date bursei de mărfuri, menţionăm din  literatura
de specialitate următoarele:
      Bursa de mărfuri este  bursa  în  cadrul  căreia  au  loc  tranzacţii
organizate  cu  -drepturi  şi  titluri  de  mărfuri   fungibile   (Commodity
Exchange).[10]
      „Bursele de  mărfuri  reprezintă  o  piaţă  caracteristică  economiei
capitaliste unde se cumpără şi se vând mărfuri fungibile, după  o  procedură
specifică, care se desfăşoară  potrivit  unui  program  prestabilit,  într-o
anumită  sală,  în   prezenţa   vânzătorilor   şi   cumpărătorilor   sau   a
reprezentanţilor acestora”[11]
      „Bursele de mărfuri sunt pieţele caracteristice  ce  concentrează  în
acelaşi loc şi în acelaşi timp, o mare parte din cererea şi oferta  mondială
de anumite produse, pe care se desfăşoară curent  tranzacţiile  de  vânzare-
cumpărare, după o procedură specială, motivate atât de nevoi  reale  cât  şi
de intenţii speculative.”[12]
      Comerţul „spot” presupune cumpărarea sau vânzarea de  mărfuri  fizice
disponibile pentru livrarea imediată sau foarte apropiată, contra  plată  în
numerar. Asemenea tranzacţii se pot încheia în bursă sau în afara  ei.  Prin
urmare contractele „spot” sunt cele care în momentul încheierii  este  legat
direct, în timp, de cel al livrării şi plăţii – marfa se găseşte în  depozit
şi preţul nu se modifică. Contractele nu sunt, în general standardizate.
      Comerţul „forward” se realizează prin vânzări şi cumpărări de mărfuri
cu livrarea ulterioară, oriunde doresc părţile,  prin  negocierea  preţului,
fără a avea la bază  un  contract  standardizat  sau  obligaţia  de  a  face
cunoscute preţurile convenite, iar riscurile cu care se  confruntă  o  parte
contractată depinde în întregime de cealaltă parte.
În această situaţie,  contractele  forward  sunt  contracte  spot,  în  care
momentul livrării este rupt, în timp, de momentul  încheierii  contractului,
existând o diversitate de modalităţi de plată (de la ordin  de  plată,  deci
plată în avans – la cash sau acreditiv).  Acest  decalaj  se  datorează,  în
general, următoarelor situaţii:
    - distanţa mare, în spaţiu, între  cumpărător  şi  vânzător,  de  aceea
      contractul „forward” este  tipic  pentru  operaţiunile  de  import  –
      export;
    - marfa nu există la momentul semnării, urmând să se  producă  în  baza
      unor  specificaţii,  la  comandă,  situaţie  în  care,   de   obicei,
      cumpărătorul solicită garanţii de bună execuţie.
      Comerţul „futures” are loc numai pe ringul bursei, preţul fiind  unul
singur pentru un moment anume, fiind făcut  public.  Tranzacţiile  „futures”
se încheie centralizat pe bază de contracte standardizate,  iar  în  vederea
protejării  contra  efectelor  nerealizării  unor  prevederi   contractuale,
ambele părţi depun garanţii. Există un sistem, care a  evoluat  în  timp  şi
care prin intermediul Casei de Cliring colectează zilnic garanţii astfel  că
determină ambele părţi să-şi respecte  obligaţiile  asumate  prin  contracte
„futures”. Dacă contractele „spot” şi „forword” se pot tranzacţiona  sau  nu
prin mijlocirea unei instituţii bursiere, în  cazul  contractelor  „futures”
nu există decât posibilitatea  tranzacţionării  prin  bursă,  în  baza  unui
mecanism specific, condiţionat de legi şi regulamente. Contractul  „futures”
este  întotdeauna  standardizat,  valoarea  contractului  este  valabilă  în
sensul că preţul este marcat periodic în bursă. Lichidarea  contractului  se
poate  face  prin  executare,  la  termenul  convenit  sau  prin  lichidarea
poziţiei în bursă, ceea ce înseamnă că vânzătorul  cumpără  şi  cumpărătorul
vinde.
      Principalul  scop  al  comerţului  „futures”   şi   totodată   esenţa
activităţilor bursei nu este acela de a vinde  sau  cumpăra  un  produs,  ci
acela de a controla riscul de preţ. Astfel, mai puţin de 1% din  contractele
„futures” pentru produse agricole şi ceva mai mult de un procent  la  metale
şi  alte  produse  de  finalizează  cu  vânzarea  sau  cumpărarea  de  marfă
fizică.[13]. Atât comerţul „forward”, cât şi  „futures”  cuprind  tranzacţii
la termen.
      Bursele sunt constituite,  în  general,  sub  forma  societăţilor  pe
acţiuni, prezentând dări de  seamă  publice,  iar  capitalul  stabilit  prin
statut este împărţit într-un anumit număr de acţiuni,  denumit  certificate.
Fiecare membru trebuie să posede cel puţin un astfel  de  certificat.  Bursa
nu încheie  afaceri  de  vânzare  –  cumpărare  în  numele  său.  Încheierea
afacerilor  este  o  funcţie  a  membrilor  bursei  care  joacă   rolul   de
intermediari profesionişti la realizarea operativă de  vânzare  –  cumpărare
cu mărfurile de burse. Deosebirea faţă de o asociaţie pe  acţiuni  obişnuită
rezidă în aceea că certificatul de burse nu oferă dreptul la  dividende,  ci
acordă numai posibilitatea de  a  participa  la  încheierea  afacerilor  din
localul bursei.[14]
      „Bursa de mărfuri este o piaţă  caracteristică  economiei  de  piaţă,
unde   se   tranzacţionează   mărfuri   fungibile,    înrudite    calitativ,
substituibile şi perfect conservabile, după o  procedură  specială  care  se
desfăşoară, potrivit unui program  prestabilit,  într-un  loc  cunoscut,  în
prezenţa vânzătorilor şi cumpărătorilor  sau  a  reprezentanţilor  acestora,
sub supravegherea unei autorităţi”.[15]
   2.4 Structura funcţională
      Structura organizatorică a burselor de mărfuri este  asemănătoare  în
aproape toate ţările unde  sunt  organizate  asemenea  burse,  ele  păstrând
cadrul şi formele funcţionale ale burselor clasice, existând mici  deosebiri
în privinţa unor reglementări interne cuprinse  în  Statut  sau  Regulament.
Aceste aspecte se datorează faptului că de-a lungul timpului în  negoţul  de
mărfuri un grup de factori au determinat apariţia burselor  de  mărfuri.  În
sinteză aceşti factori se referă la:
    - creşterea schimburilor de mărfuri şi implicit a operaţiunilor bancare
      ca suport financiar şi mijloc de realizare a acestora;
    - identificarea de oportunităţi ce conduc la economisirea cheltuielilor
      de circulaţie;
    - găsirea de modalităţi de asigurare contra riscurilor;
    - simplificarea formalităţilor de tranzacţii;
    - concentrarea în timp şi spaţiu a concurenţei;
    - determinarea preţului viitor al contractelor.
      Aceşti factori au determinat  reglementarea  şi  conturarea  tot  mai
precisă a uzanţelor privind comerţul cu mărfuri şi în acelaşi timp au  putut
fi făcute diferenţierile corespunzătoare între:
    - comerţul „spot” (la vedere);
    - comerţul „forward” (la termen);
    - comerţul „futures” (promisiuni pentru viitor).
   2.5 Conducerea bursei
      Conducerea  bursei  de  mărfuri  este  stabilită   prin   statut   şi
regulament. În general responsabilităţile manageriale ale bursei revin  unui
comitet care are diferite denumiri „Board of Directors”  sau  „Committee  of
Subscribers” în Anglia, „Board  of  Managers”  în  SUA,  „Commission  de  la
Bourse” în Franţa etc.
      În cele mai  multe  cazuri  comitetul  este  ales  anual  din  cadrul
membrilor  bursei  şi  are  în   frunte   un   preşedinte   şi   mai   mulţi
vicepreşedinţi. Comitetul are în atribuţii următoarele  probleme  legate  de
organizarea şi funcţionarea administrativă a burselor:
    - fixarea programului de funcţionare a bursei;
    - numirea salariaţilor bursei;
    - convocarea şi conducerea adunărilor generale ale membrilor bursei;
    - numirea comisiei de arbitraj;
    - reprezentarea bursei faţă de terţi;
    - administrarea fondurilor bursei;
    -   constatarea   şi   publicarea   cursurilor   oficiale,   procurarea
      materialelor informative şi comunicarea de  informaţii  instituţiilor
      oficiale.
      Conducerea zilnică a bursei se face  de  către  Administraţia  bursei
care are în frunte un director şi o serie  de  comitete  consultative  între
care mai importante sunt Comitetul tehnic  care  are  sarcina  să  se  ocupe
curent  de  buna  funcţionare  a  bursei  şi  Comitetul  pentru   stabilirea
cotaţiilor bursei.
      În administraţia bursei  pot  intra  alături  de  membrii  bursei  şi
funcţionari de specialitate care nu au calitatea de membru.
      În  structura  organizatorică,  nucleul   majorităţii   burselor   îl
reprezintă Casa de Clearing („Clearing  House”  sau  „Clearing  Association”
sau „International Comodity Clearing House”),  alcătuită  din  o  parte  din
membrii bursei, din bănci, societăţi de asigurare,  societăţi  de  transport
şi alte firme cu prestigiu în domeniul respectiv, condiţia de bază  este  ca
acestea să aibă o bonitate certă.
      Casa de Cliring  are  un  rol  esenţial  în  derularea  operaţiunilor
bursiere, întrucât ea se constituie atât  pentru  vânzător,  cât  şi  pentru
cumpărător, în „cealaltă  parte”  garantând  îndeplinirea  necondiţionată  a
tranzacţiilor încheiate.
      Mecanismul de funcţionare şi de  percepere  a  garanţiilor  Casei  de
Cliring este următorul:
    - fiecare membru al bursei are obligaţia să depună o rezervă de bani în
      contul Casei de Cliring la încheierea contractului pentru  fondul  de
      garanţie numit  „deposits”  şi  zilnic  pentru  soldul  operaţiunilor
      încheiate, respectiv diferenţele denumite „margins” pentru  diferenţa
      dintre valoarea contractelor de  cumpărare  şi  a  celor  de  vânzare
      încheiate;
    - în cursul zilei toate tranzacţiile  făcute  de  membrii  bursei  sunt
      confirmate la sfârşitul şedinţelor şi sunt trimise membrilor Casei de
      Cliring care le mai verifică o dată;
    -  la  sfârşitul  zilei  Casa  de  Cliring  se  substituie   în   toate
      tranzacţiile în cealaltă parte, toţi cei  care  au  vândut  au  drept
      cumpărător Casa de Cliring şi toţi cei care au  vândut  şi  toţi  cei
      care au cumpărat pe ring au drept vânzător aceeaşi Casă de Cliring;
    - pentru orice tranzacţie efectuată în  cadrul  bursei  se  percepe  un
      comision  a  cărui  mărime  este  stabilită  prin   Regulamentul   de
      funcţionare a bursei;
    - veniturile Casei de Cliring se completează şi  din  taxele  percepute
      pentru serviciile prestate la care se adaugă şi fondurile de garanţie
      depuse la formarea bursei.
   Statutul bursei de mărfuri
      La acesta  aderă  în  mod  obligatoriu,  necondiţionat  toţi  membrii
bursei, are în vedere pe lângă rolul de a crea credibilitate şi scopul de  a
institui o bază a economiei concurenţială.
      În general statutul unei burse de mărfuri cuprinde prevederi privind:
      1. Obiectul de comercializare sau obiectul tranzacţiei care poate fi o
         singură marfă sau mai multe produse;
      2. Unitatea de măsură în operaţiile bursiere se constituie în  unităţi
         fizice stabilite, numite contracte sau laturi şi  diferă  de  la  o
         bursă la alta;
      3. Calitatea mărfurilor este un element statutar clar precizat alături
         de  metodele  de  verificare  ale  acestuia  în  baza  standardelor
         stabilite de societăţile profesionale de specialitate;
      4. Moneda în care se stabileşte preţul  şi  se  încheie  tranzacţiile,
         este de regulă moneda ţării pe teritoriul căreia se găseşte bursa;
      5. Contractul de vânzare – cumpărare este un contract  tip,  conţinând
         clauze  standard  privind  marfa,   calitatea,   metodele   ei   de
         verificare, condiţiile de livrare, de transport şi asigurare;
      6.  Drepturile  şi  obligaţiile  participanţilor  la  bursă,  inclusiv
         modalitatea de admitere a acestora;
      7. Drepturile şi obligaţiile membrilor bursei;
      8. Constituirea comitetului bursei, sfera de acţiune, modalităţile  de
         exercitare a prerogativelor acestuia, principii de lucru;
      9. Reguli economice, administrative şi de conduită etică  a  membrilor
         bursei şi a  participanţilor  la  tranzacţiile  bursiere,  inclusiv
         modalitatea de cotare şi proceduri de lichidare a operaţiunilor.
   Sediul bursei de mărfuri
      Sediul bursei de mărfuri se află în clădiri speciale  constituite  în
acest scop. Parterul clădirii cuprinde o sală suficient  de  mare,  unde  se
desfăşoară  activitatea  propriu-zisă  a  bursei.  Negocierile  au  loc   în
perimetrul acestei săli care poate fi  împărţită  în  mai  multe  spaţii  de
negociere, fiecare destinat unui produs şi care se  numeşte  ring,  întrucât
are formă circulară. În ring se află brokerii care negociază  cu  voce  tare
sau prin semne ale  mâinii  şi  transmit  ofertele  sau  îşi  fac  cunoscute
confirmările.
      În general, diametrul ringului este de circa  10  metri  şi  cuprinde
circa 40 de brokeri care în zilele cu activitate normală derulează  cu  mare
rapiditate sute şi mii de contracte.
Sala în care au loc şedinţele de bursă este de  dimensiunile  unui  stadion,
fiind dotată ultramodern cu panouri electrice, staţii de telecomunicaţii  şi
aparatură birotică.
      „Activitatea se desfăşoară într-un vacarm greu de  descris,  limbajul
bursei este completat de gesturi simbolice ale mâinilor. De  pildă,  o  mână
ridicată cu palma în afară  înseamnă  că  agentul  vinde.  când  doreşte  să
cumpere, agentul ridică mâna cu palma îndreptată spre  corp.  Pumnul  strâns
echivalează  cu  un  cent.  Combinaţiile  degetelor  ţinute  pe   orizontală
semnifică diferite valori băneşti”.[16]
      Sălile anexe  celei  de  tranzacţii  cuprind  dotări  moderne  pentru
diverse servicii de informare: rapoarte despre situaţia  recoltelor,  despre
evoluţia  conjuncturii  economice,  despre  diferite  evenimente   politico-
sociale, cele mai solicitate informaţii fiind cele privind evoluţia  vremii,
apelându-se la harta meteorologică a SUA şi a celor mondiale.
      2.6 Elementele tehnicii de tranzacţii
      2.6.1 Ordinele de bursă
      Mecanismele de funcţionare a  operaţiunilor  la  bursele  de  mărfuri
oferă posibilitatea efectuării unei  diversităţi  de  operaţiuni,  cunoscute
generic sub numele de tranzacţii bursiere, care în esenţă se  realizează  pe
baza ordinelor ce se transmit de ordonatori brokerilor spre execuţie.
      Există o varietate de ordine folosite pe piaţa bursieră.  Ele  poartă
denumiri legate de modul şi momentul în care sunt aduse  la  îndeplinire  în
timpul  şedinţei  de  negociere:  ordin  „la  piaţă”;  „limită   de   preţ”;
„îndeplinit sau anulat”; „stop”; „limită  de  stop”;  „în  deschidere”;  „în
încheiere”; „în anulare”; „îndeplinit la nivel”.
      Ordinele ce se transmit brokerilor spre execuţie sunt  de  mai  multe
feluri, în funcţie de ceea ce urmăreşte  clientul  sau  de  felul  cum  şi-a
construit strategia.
      Literatura de specialitate şi în principal Dicţionarul de termeni  şi
expresii utilizate în tranzacţiile de bursă explică  semnificaţia  ordinelor
de bursă.
        1. O primă grupă de ordine cuprinde  acele  instrucţiuni  legate  de
           cantitatea de marfă  şi  perioada  de  execuţie  a  ordinului  în
           funcţie  de  programul  de  funcţionare  a  bursei  şi   cuprinde
           următoarele:
    - Ordinul „at the best” (la cel mai bun preţ) este un ordin de  vânzare
      sau cumpărare pentru o  cantitate  stabilită  la  cel  mai  bun  preţ
      posibil;
    - Ordinul „good till cacelled” (valabil până la  revocare),  ordin  dat
      pentru o cantitate nedefinită, la un preţ  limită,  valabil  până  în
      momentul revenirii, respectiv a revocării ordinului;
    - Ordinul „scale down up”  (creşte  micşorează),  ordin  dat  pentru  o
      cantitate precizată, la un preţ în scădere sau urcare;
    - Ordinul „at the opening” (la deschidere), investitorul cere agentului
      de  bursă  executarea  unei  tranzacţii  la   preţul   aplicabil   la
      deschiderea bursei, iar în situaţia că nu s-a  executat  la  momentul
      indicat, ordinul se autoanulează;
    - Ordinul „at the close” (la închidere), prin care se  cere  brokerului
      să execute o tranzacţie în ultimele 30 de secunde ale zile de lucru.
         2.  O  altă  categorie  de  ordine  bursiere   sunt   ordinele   de
            întrerupere, cunoscute sub denumirea engleză „stop  loss  order”
            sau simplu ordine „stop”. Ordinul stop reprezintă  o  dispoziţie
            de executare, la preţul pieţei a unei tranzacţii, dar numai după
            ce piaţa a strâns valoarea specificată de client, numită şi preţ
            stop. Acest tip de ordine are valabilitate de la o  zi  până  la
            şase luni, după care este necesar a fi  reînnoit,  dacă  se  mai
            doreşte operarea cu acest fel de ordin.
      Ordinele stop sunt ordinele folosite în mod normal pe  piaţa  futures
pentru „lichidarea” poziţiilor deschise în vederea stopării pierderilor  sau
în scopul protejării profitului din ordin „stop” nu este dus la  îndeplinire
până când preţul pieţei nu atinge un  anumit  nivel.  Din  ordin  „stop”  de
cumpărare devine operabil atunci când preţul pentru  contractul  futures  ce
face obiectul este deasupra sau la nivelul  preţului  definit  în  ordin  ca
„preţ stop”. Din ordin „stop” de vânzare devine operabil atunci când  preţul
contractului futures ce face obiectul este  sub  sau  la  nivelul  „preţului
stop”.
    -  Ordinul  „buy  stop,   limit”(cumpără…stop…limită)   dispoziţie   de
      cumpărare a unei mărfi executată când preţul pieţei depăşeşte  preţul
      stop, dar numai după ce atinge preţul limită;
    - Ordinul „buy stop” (cumpără stop la …) dispoziţie de cumpărare a unei
      mărfi, executată  la  un  preţ  al  pieţei  situat  după  declanşarea
      preţului stop specificat;
    - Ordinul „stop limit” (stop… limită…) prin acest tip  de  ordin  i  se
      cere brokerului efectuarea unei tranzacţii de mărfuri, la un preţ mai
      bun decât cel specificat de preţul limită, dar numai după ce  a  fost
      admis sau depăşit preţul stop; după  declanşare  ordinul  devine  tip
      limită;
    - Ordinul „sell stop” (vinde stop la …) interacţiune prin care  agentul
      de bursă este autorizat să vândă un lot de mărfuri la preţul  pieţei,
      dar după ce piaţa atinge preţul stop;
    - Ordinul „sell stop limit” (vinde stop… limită), asigură vânzarea care
      trebuie să se execute la un preţ mai bun  decât  preţul  limită,  dar
      numai după ce preţul stop a fost atins şi depăşit.  La  preţul  stop,
      ordinul se declanşează şi devine ordin limită.
         3. Alt gen de ordine sunt cele limită între care: limit order, buy
            limit order şi sell limit.
      În general ordinele limită se referă la preţ şi timp.
    - Ordinul „limit” (ordin limită  la…)  se  referă  la  executarea  unei
      tranzacţii cu titluri de mărfuri la un anumit preţ sau mai bun. Acest
      ordin are două variante de vânzare  şi  cumpărare  şi  două  faze  de
      aşteptare şi declanşare. Faza de aşteptare, durează până când  preţul
      pieţei atinge limita specifică, iar faza a doua se  declanşează  când
      devenind ordin de tranzacţie la piaţă se execută;
    - Ordinul „buy limit” (cumpără limită la …) dispoziţie de  cumpărare  a
      unei mărfi la un preţ specificat sau mai mic;
    - Ordinul „sell  limit”  (vinde  limită  la…)  priveşte  dispoziţia  de
      efectuare a tranzacţiei  de  vânzare  pornind  de  la  preţul  limită
      specificat sau mai bun.
         4. O altă categorie de ordine  cuprinde  acele  instrucţiuni  care
            însoţesc ordinele tip limită sau tip stop şi  între  care  cele
            mai importante sunt următoarele:
    - Ordinul „alternative”  (alternativ)  este  exclusiv  de  vânzare  sau
      exclusiv de cumpărare şi permite agentului de bursă  ca,  între  două
      situaţii de evoluţie a pieţei să ia o decizie privind încheierea unei
      tranzacţii;
    - Ordinul „good  –  this  –  month”  (bun  în  această  lună)  cuprinde
      instrucţiuni  care  însoţesc  un  ordin  de  tip  limită   sau   stop
      nespecificând valabilitatea ordinului  până  la  sfârşitul  lunii  în
      curs;
    - Ordinul „percentage” (procentual)  este  un  ordin  exclusiv  de  tip
      limită sau stop care  condiţionează  executarea  unei  tranzacţii  de
      încheiere prealabilă a altor tranzacţii specificate de client;
         5. Următoarea categorie de ordine se numeşte  generic  „de  piaţă”
            denumită în engleză „market order” şi cuprinde:
    - Ordinul „at the market” (la piaţă) are două variante: de  vânzare  şi
      de cumpărare. În baza ordinului de piaţă, dat de investitor, brokerul
      încheie imediat o tranzacţie cu mărfuri,  la  cel  mai  bun  preţ  al
      pieţei;
    - Ordinul „sell market” (vinde la piaţă) autorizează brokerul să  vândă
      imediat un lot de marfă la preţul pieţei;
    - Ordinul „buy market” ( cumpără la piaţă) cere brokerului  să  cumpere
      imediat un lot de marfă indiferent de preţul pieţei;
    - Ordinul „don’t hold” (nu ţine) se referă la situaţia în care clientul
      lasă  la  latitudinea  agentului  de  bursă  momentul  şi  preţul  de
      executare al tranzacţiei;
    - Ordinul  „market  if  touched”  (dacă  piaţa  atinge…)  reprezintă  o
      dispoziţie de cumpărare de marfă  ce  se  execută  la  preţul  pieţei
      imediat ce aceasta a atins o valoare indicată de investitor.
         6.  Ultima  categorie  de  ordine  de  bursă  priveşte   procedura
            tranzacţiilor în mod general şi cuprinde următoarele:
    - Ordinul „off – floor” (din sferă) este un ordin de tranzacţie formală
      în afara bursei de către  clienţi  şi  comercianţi  prin  intermediul
      brokerului.  Acest  ordin  deţine  prioritate  în  execuţie  faţă  de
      ordinele de tranzacţii interne, executate de membrii bursei  în  cont
      propriu;
    - Ordinul „matched” (ordine pereche) se aplică în două modalităţi. Într-
      o primă formă la bursă prin acţiunea expertului de a  contra  balansa
      ordinele  din  registrul  său,  în  vederea  reducerii   discrepanţei
      preţurilor şi a impulsionării tranzacţiilor, iar în a doua formă prin
      manipularea pieţei  constând  în  copierea  tranzacţiilor  anterioare
      pentru a simula o piaţă activă.
   2.6.2 Cotaţiile sau cursurile bursiere
      Realizarea operaţiunilor  bursiere  presupune  cunoaşterea  pe  lângă
conţinutul şi interpretarea ordinelor şi a cotaţiilor.
      Sub denumirea generică de cotaţii sau cursuri se înţeleg preţurile la
care se încheie tranzacţiile bursiere.
      Nivelul cotaţiilor se stabileşte zilnic atât pentru tranzacţiile  „la
vedere”, cât şi pentru  cele  „la  termen”,  pentru  acestea  din  urmă,  în
funcţie de situaţia conjuncturală se stabileşte pentru livrările ce  se  vor
face în următoarele 3-18 luni. Cotaţiile se stabilesc  zilnic  pentru  toate
categoriile de tranzacţii  şi  se  afişează  public  pe  tablă  sau  panouri
electrice în localul bursei. Se publică în presă, în buletinele oficiale  de
cursuri. În general publicarea cotaţiilor  cuprinde  o  listă  a  mărfurilor
tranzacţionate la bursă, indicându-se cotaţiile medii pe  baza  cărora  s-au
încheiat  tranzacţii  în  ziua  respectivă,  fără  a  se  face  referire  la
cantităţile tranzacţionate.
      Cotaţiile de bursă se clasifică după trei criterii ce  caracterizează
structura cotaţiilor, respectiv:
   1. Modul de calcul;
   2. Realizarea tranzacţiilor;
   3. Momentul publicării.
   1. După modul de calcul cotaţiile sunt de trei feluri:
    - medii;
    - limită;
    - de lichidare.
      Cotaţiile medii sunt calculate ca medie zilnică sau  pentru  sesiunea
de dimineaţă  şi  pentru  cea  de  seară  pe  baza  preţurilor  efective  de
tranzacţii din intervalul respectiv.
      Cotaţiile limită se calculează ca medii ale preţurilor minime sau ale
preţurilor  maxime  din  intervalul  luat  în   calcul.   Cotaţiile   limită
reprezintă, pe de-o parte media preţurilor maxime,  iar  pe  de  altă  parte
media preţurilor minime ale mărfurilor tranzacţionate la bursă.
      Cotaţiile de  lichidare  se  calculează  de  către  Casa  de  Cliring
potrivit unor metodologii complexe şi reprezintă,  de  regulă  diferenţe  de
cursuri din tranzacţiile la termen şi au întotdeauna  un  caracter  oficial.
Cotaţiile de lichidare se stabilesc diferit de la o bursă la alta,  însă  în
principal se au în vedere următoarele cinci metode:
         a. preţul la care s-au încheiat cele mai multe tranzacţii;
         b. media aritmetică, ponderată, a preţurilor la care s-au  încheiat
            contractele într-o sesiune;
         c. ultimul preţ la care s-a încheiat un  contract  în  cadrul  unei
            sesiuni;
         d. cel mai mare preţ la care s-a încheiat un contract;
         e. preţul stabilit de o comisie specială  a  bursei,  după  analiza
            contractelor semnate.
   2. Din punct de vedere al realizării tranzacţiilor de  bursă,  cotaţiile
      se clasifică în două categorii:
    - cotaţii efective;
    - cotaţii nominale.
      Cotaţiile efective, după cum rezultă din  denumire  se  stabilesc  pe
baza tranzacţiilor efective încheiate în cursul zilei, sau  într-o  perioadă
dată sau a tranzacţiilor selectate pentru caracterizarea  situaţiei  pieţei.
Cotaţiile efective constituie baza preţului mondial la  mărfurile  de  bursă
şi influenţează sensibil şi preţul altor mărfuri.
      Cotaţiile nominale se stabilesc pentru  acele  mărfuri  care  cotează
curent la bursă, pentru care, însă nu s-au încheiat tranzacţii din lipsă  de
cerere sau ofertă, într-o perioadă de cel mult câteva zile.  Dacă  lipsa  de
tranzacţii pentru o marfă este de numai o zi sau  două  se  porneşte  de  la
ultimul nivel de încheiere al  cotaţiilor.  În  situaţia  când  perioada  de
inactivitate este mai îndelungată, pe lângă nivelul de